Afişe

Am ales ca prezentarea acestei secţiuni din expoziţie să fie făcută de Roxana Croitoru pentru că este una dintre doamnele din secretariatul literar care au înţeles funcţia acestui obiect de creaţie în directă legătură cu spectacolul, ca o primă relaţie dintre spectator şi viitorul spectacol, realizat întodeauna cu consultarea scenografilor şi, atunci când a fost posibil, împreună cu artişti plastici importanţi.

„Odată cu dezvoltarea tehnicilor în grafică (apariţia cromolitografiei) şi a artei fotografice, prin operele lui Jules Chéret şi Toulouse - Lautrec de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în anii ’80, afişul de spectacol a devenit un element esenţial în anunţarea şi promovarea lui. Destinat în primul rând străzii, prin idei simple, concentrate, text şi imagine, afişul dă semn despre spectacol în aşa fel, încât atrage atenţia şi interesul trecătorului grăbit.

Prin multitudinea mijloacelor folosite, culoare, lumină, locul în care este plasat titlul sau interpreţii, afişele exprimă simbolic esenţa evenimentului. În funcţie de spectacol, afişele sunt exclusiv grafice sau o foarte reuşită şi interesantă combinaţie de grafică şi fotografie. Astfel, desenul, imaginea, culoarea, înr-un cuvânt compoziţia grafică, transmit metafora şi mesajul precis al spectacolului.

La mijlocul secolului al XIX-lea şi mai ales la începutul secolului trecut, trupele de teatru, de la noi din ţară, îşi anunţau reprezentaţiile prin afişe de literă, care conţineau titlul piesei, distribuţia, ziua, locul şi ora unde va avea loc spectacolul. În timp, afişul a devenit unul de grafică, uneori color, după posibilităţile teatrului, ca la sfârşitul secolului XX, după o adevărată invazie a tehnicii în cotidian, să asistăm la o explozie de imaginaţie şi în tehnica afişului. Încet, încet, teatrele au apelat la graficieni. Devenirea imaginii grafice în mai puţin de un secol, consecinţă a schimbărilor petrecute la nivelul mijloacelor şi tehnicelor de comunicare se reflectă şi în afişul de spectacol. De la grafica pe computer, la imagini matrice remixate, hibridizate cu ajutorul tehnicii digitale şi publicul receptor a fost obligat la o altfel de percepţie a „frumosului”. O perspectivă care impune în primul rând o schimbare de mentalitate. Opera de artă unicat devine artă a multiplului. Nu mai avem afişele operă de artă ale unui Lautrec. Şi totuşi, chiar cu ajutorul computerului, artistul (graficianul) comunică prin creaţie  şi azi, ca şi ieri. Creionul a fost înlocuit cu calculatorul. Imaginea este creată direct în limbaj digital prin intermediul programelor grafice dar acestea sunt, de fapt, o prelungire a mâinii artistului în spaţiul electronic şi virtual.

Unele afişe merg pe compoziţia dintre arta fotografică şi arta grafică. Pe aceste afişe este  anunţat nu numai conţinutul simbolic al spectacolului ci, datorită fotografiei, se promovează şi interpreţii - vedete.

Afişele trebuie să surprindă printr-o  mare putere de sintetizare şi forţă în transmiterea mesajului esenţial.

Prin originalitatea lor, afişele  sunt mai mult decât o primă idee despre un eveniment efemer: spectacolul. Ele sunt şi rămân în timp imaginea vie a premierelor, a spectacolului de teatru.”