Trei actrițe maghiare transilvănene

Trei actrițe maghiare transilvănene în interbelic și perioada comunistă

Curator: Katalin Ágnes Bartha

Concepția expoziției

Mi-am propus să ofer, prin intermediul carierei a trei actrițe, o perspectivă asupra teatrului maghiar din Transilvania în perioada interbelică și în epoca comunistă. Actrițele alese sunt: Lili Poór (1886/1890–1962), Rózsi Beck (1888–1944) și Mária Bisztrai (1923–2020).

Am urmărit să prezint parcursurile lor de viață mai ales din puncte de vedere care pot fi relevante și pentru teatrul româneasc. Din 1920, cultura teatrală maghiară din Transilvania a funcționat într-o situație minoritară în România, adică în interiorul unei alte culturi naționale și în interacțiune continuă cu alte tradiții teatrale și etnice (germană, evreiască, română). Această condiție nu reprezintă doar o constrângere, ci și un câștig, întrucât ne oferă prilejul de a observa „privirea celuilalt” – privirea majoritarului asupra noastră. Dincolo de controlul exercitat de poziția de putere, ceea ce se conturează este un câmp complex de posibilități, de perspective și de rețele întrepătrunse, deosebit de incitant.

Prin schițarea carierelor și prin scoaterea în evidență a unor documente legate de momente biografice, acord atenție și punctelor de intersecție, acolo unde aceste traiectorii se întâlnesc într-un fel sau altul.

Cum poate fi reprezentată și vizibilizată, prin intermediul unor destine feminine, o lume teatrală cu o tradiție profesională de peste două sute de ani, pe o perioadă de 65 de ani (1920–1985)? Cele trei cariere acoperă în ansamblu acest interval de 65 de ani. Deși în cazul lui Poór și Beck activitatea actoricească începe înainte de 1920 – adică înaintea perioadei de început asumate de expoziție –, accentul cade aici pe intervalul 1920–1959 pentru Lili Poór (până la ultima ei apariție), 1920–1944 pentru Rózsi Beck; respectiv 1948–1985 pentru Mária Bisztrai de la admiterea la Institutul de Artă din Cluj, până în 1985, la pensionarea sa.

Sarcina implică numeroase provocări și din motivul că nici măcar spectatorul obișnuit de teatru, interesat de trecutul teatral maghiar, nu cunoaște neapărat aceste destine. Lili Poór este celebră mai ales pentru rolurile sale din filmele mute și pentru căsătoria sa cu Jenő Janovics, Mária Bisztrai este recunoscută mai ales prin originea sa și prin mandatul de director al teatrului din Cluj între 1969 și 1985, în timp ce cariera lui Rózsi Beck este și mai puțin explorată: de pildă, cel mai faimos și cel mai utilizat dicționar/lexicon teatral maghiar nici măcar nu îi dedică un articol.

Un alt punct de plecare important a fost acela că, în contrast cu abordările istoriografice teatrale care se concentrează mai ales asupra vedetelor, am dorit să aduc în atenție existența majorității profesionale necunoscute și să urmăresc parcursul unei actrițe despre care se știu, în general, doar câteva rânduri sumare. Rózsi Beck nu a avut o carieră de mare anvergură; nici chipul ei, nici un loc bine definit nu sunt prezente în istoria teatrului maghiar. Totuși, cercetarea, pe lângă numeroase date, a scos la iveală și câteva fotografii, astfel încât actriței active în perioada interbelică, și mai apoi membră a Teatrului Evreiesc de limbă maghiară din Cluj (Kolozsvári Zsidó Színház), i s-a putut reda o imagine și contururi profesionale mai clare, chiar și între atâtea victime ale Holocaustului desemnate doar printr-un nume. Această direcție de cercetare pornește de la înțelegerea documentelor, arhivelor și a limbajului absenței ca material de studiu în sine: urmele incomplete, tăcerile, discontinuitățile și lacunele devin tot atâtea forme de expresie ale unei memorii culturale fragile, dar revelatoare.

Un alt criteriu esențial a fost ca expoziția să construiască și să evidențieze, prin materialele de arhivă scoase la iveală de cercetare și prin diversitatea mediilor (diferite genuri scrise, fotografie, materiale audio și video), o realitate bogată, performată în moduri variate, dar care nu poate fi recuperată în întregime. Reprezentarea printr-un singur tip de mediu – sau chiar prin documente ori genuri similare luate separat – riscă să ofere doar o imagine simplificată și limitată a acestei realități.

Ce fel de legături și puncte de întâlnire ies la iveală din documentele de viață, care nu redau în mod direct activitățile de altădată, ci doar ecoul lor? Cum se lasă văzuți artiștii evocați prin aceste fragmente, și cum poate fi recompusă, din urmele disparate, țesătura existenței și a creației lor?

Intersecții fragile (urme și întâlniri)

Reconstituire digitală a clădirii Teatrului Evreiesc din Cluj în anii 1940. Realizată pe baza unei fotografii contemporane, utilizând tehnici de generare vizuală asistate de inteligență artificială (prompturi formulate de Bartha Katalin Ágnes, 2025).

Nu este dovedit că aceste trei actrițe s-ar fi aflat în același timp, în același loc, sau că s-ar fi întâlnit vreodată. Totuși, și contrariul e de luat în considerație. În 1943, toate trei se aflau la Cluj, iar un posibil spațiu al întâlnirii l-ar fi putut constitui Teatrul Evreiesc din Cluj (Kolozsvári Zsidó Színház) inițial Teatrul Evreiesc Concordia (Concordia Zsidó Színház). Acesta a funcționat între februarie 1941 și mai 1944 la Cluj, fiind alcătuit din actori evrei excluși din teatrele maghiare prin cea de-a doua lege antievreiască. Reprezentațiile aveau loc în clădirea Clubului CFR (Vasas Otthon) din strada Fejedelem, astăzi Dobrogeanu-Gherea nr. 17, cu o trupă aflată într-o continuă schimbare din cauza trimiterii bărbaților la muncă obligatorie/silită. Potrivit afișelor de mici dimensiuni păstrate din anii 1943–1944, Beck Rózsi a jucat aici. Bisztrai Mária, pe atunci în vârstă de douăzeci de ani, își amintește că frecventa spectacolele împreună cu mama ei, Duci Kabdebó, primadona perioadei interbelice. Cu mare probabilitate, și Lili Poór a putut frecventa acest teatru, eventual împreună cu soțul ei, Jenő Janovics, care, din cauza originii sale evreiești și a climatului legislativ și social al vremii, trăia din ce în ce mai izolat în oraș, împreună cu soția sa.

În numărul din noiembrie 1921 al revistei clujene Színház és Társaság (Teatru și Societate), Lili Poór, Rózsi Beck și actrița Duci Kabdebó, mama Máriei Bisztrai, apar împreună. La concursul Cine este cea mai îndrăgită actriță?, publicul putea vota și pentru ele. Clasamentul concursului de popularitate al revistei, publicat în noiembrie, arăta astfel: la Cluj, Lili Poór obținuse 94 de voturi, Duci Kabdebó – 39 de voturi, iar Rózsi Beck, aflată în acel moment în trupa lui Imre Fehér și jucând la Cristuru-Secuiesc, 28 de voturi. Rezultatele concursului erau publicate săptămânal, în funcție de voturi, și continuat să fie tipărite până la Crăciunul acelui an. (Színház és Társaság, 5 nov. 1921, nr. 45.) La 26 noiembrie, situația era următoarea: Lili Poór– 192 de voturi, Duci Kabdebó – 121 de voturi (ambele din Cluj), iar Rózsi Beck – 69 de voturi (din Cristuru-Secuiesc) (Színház és Társaság, 26 nov. 1921, nr. 48.).

Concursul din 1921 poate fi privit ca o formă timpurie a culturii fanilor (fandomului). Din multe puncte de vedere, semăna cu voturile publicului din actualele concursuri de talente sau cu sondajele din rețelele de socializare. Funcționa aceeași logică: publicul urmărea constant clasamentul și, prin voturile exprimate, simțea că influențează direct cariera și faima artistelor.

În aprilie 1923, Lili Poór joacă în aceeași trupă cu Rózsi Beck. Poór, membră a Teatrului Maghiar din Cluj, efectuează un turneu la Satu Mare împreună cu trupa locală. În acea perioadă, actrița Rózsi Beck era prim-actrița trupei sătmărene, condusă de directorul József Szabadkay. Poór apare pe scenă pe 17 aprilie în farsa Elefánt (Elefantul), de Maurice Hennequin și Pierre Weber, pe 18 aprilie în drama Tüzek (Focuri), de Müller Hans, iar pe 19 aprilie în piesa Tolvaj (Hoțul), de Henri Bernstein. (Szamos, 21 aprilie 1923, nr. 66; Csirák Csaba: Huszonkilenc színházi évad Szatmárnémetiben [Douăzeci și nouă de stagiuni teatrale la Satu Mare], Profundis Kiadó, Satu Mare, 2021. 116.)
La admiterea la Institutul Maghiar de Artă din Cluj din 1948, Bisztrai Mária a beneficiat de sprijinul esențial al fostei colege a mamei sale, Lili Poór.

„[Examenul de admitere] l-am pierdut. Am greșit cumva ora. Dar întâmplarea – care, după părerea mea, nu a fost atunci o simplă întâmplare, ci un semn că acolo sus cineva aproba hotărârea mea – m-a ajutat totuși.

Într-o dimineață mama m-a trimis la cumpărături. În drogheria Borbáth m-am întâlnit cu Poór Lili, văduva lui Janovics, marea doamnă a teatrului. Fusese odinioară și colega mamei mele. În acel moment era rector sau decan al Academiei. [Corect: decan, n.n. KÁB] «Sărut mâna, tanti Lili – am spus – ce mai faceți?» A răspuns că este obosită, fiindcă tocmai se terminase admiterea... Am rămas uluită: «Și atunci nu mai primiți pe nimeni?» – am întrebat. Cred că am fost foarte dezamăgită. Nu a zis nimic, dar m-a privit atent din cap până în picioare. «Atunci… la revedere» – a spus și m-a lăsat acolo.

După-amiază a telefonat cineva să merg imediat la examen. Am intrat în panică, am protestat că nu sunt pregătită… Practic m-au dat afară din casă. M-am dus. Până am ajuns, am tot gândit, iar în cele din urmă m-am trezit într-o sală mare, fără mobilier. Pe o ladă stătea Gábor Jodál, compozitorul, pe alta Lajos Szabó, discipol al lui Antal Németh. […] Lui Lajos Kőmíves Nagy, care pe atunci era și regizor al teatrului – sau regizor principal?… – i-a rămas doar jumătate de ladă. Pe cealaltă jumătate, cărți, cărți… Mi-au spus să recit ceva. Am spus că nu pot recita nimic. Atunci m-au pus să mă plimb, ca pe un cal. M-au privit, m-au măsurat, au șoptit între ei… Apoi Lajos Kőmíves Nagy a declarat că trebuie să mă mai asculte o dată. Mi-a dat piesa lui Sardou, Boszorkány (Vrăjitoarea), și pe cea a lui Jenő Heltai, A néma levente (Cavalerul mut). Am ales monologul Ziliei. Din actul al treilea, monologul în care ea îl imploră pe intransigentul cavaler să vorbească – folosind toate resursele actoricești feminine: confesiv, lingușitor, plângând cu pasiune, isterizându-se… […] Mai târziu, la teatru, am jucat acest rol. Gerő László era cavalerul, Béla [Horváth] Beppó...” (Gábor Dehel: Bisztrai Mária. Beszélgetőkönyv [Carte de convorbiri], Korunk Komp-Press, Cluj, 2011. p. 45–47.)

În 1954, Poór și Bisztrai joacă împreună în Bánk bán (Banul Bánk) de József Katona: Bisztrai în rolul Izidóra, iar Poór în rolul Gertrudis, rol pe care ulterior îl va interpreta și Bisztrai.
În ani diferiți, dar fiecare dintre ele ajunge la București, unde, în câteva spectacole, joacă în limba maghiară împreună cu trupele lor pe diferite scene. (Lili Poór în 1925 și 1955, Rózsi Beck în 1933, Mária Bisztrai în 1971.)

Cortina trasă