Caiete program

Am ales ca una dintre cele mai bogate şi atent curatoriate secţiuni ale expoziţiei să fie aceea dedicată caietului program. Ce înseamnă şi care este importanţa lui explică artistele invitate, singurul lucru pe care am dori să îl subliniez este că majoritatea teatrelor din România au renunţat la realizarea acestui material, încadrându-l în categoria „materiale publicitare”, în condiţiile în care caietul program reprezintă mult mai mult. În această secţiune veţi descoperi caiete-program care reprezintă adevărate tratate, studii complexe sau opere de artă în sine. Ele au fost alese pentru a acoperi perioada de 100 de ani care se află în studiu în cadrul acestui proiect. Toate caietele program prezentate sunt realizate de femei pentru spectacole la care au lucrat ca secretar literar, dramaturg, consilier artistic sau directoare de companie. 

Anaid: Este unul dintre puținii mărturisitori peste ani ai clipei miracol care este spectacolul de teatru. Vreme de 42 de ani am fost secretar literar la Teatrul de Stat Constanța, Teatrul de Păpuși Constanța, Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța. În tot acest timp am redactat multe caiete-program și la toate am lucrat cu mare drag.

Roxana Croitoru: Pentru mine elaborarea  fiecărui caiet program era un timp al emoţiei, responsabilităţii şi al regretului că nu dispun de mai mult timp. Iniţial se lucra cu scenograful spectacolului pentru imaginea grafică a afişului şi a caietului program, iar acesta era prins cu munca la decor şi costume la atelier şi la scenă. Îl prindeai în scurte momente de pauză şi în general cu foarte puţin timp înainte de premieră. Am legat întotdeauna caietul de sală de afiş. De aceea, la acest răspuns, am adăugat un  text scurt pe care l-am scris despre afiş. Îmi doream ca afişul să fie primul semn puternic, reprezentativ-simbolic al spectacolului. Caietul să reproducă acest semn pe copertă completat de informaţiile despre autorul piesei, despre piesă şi realizatorii săi.  Am început să resimt cu-adevărat bucurie şi să lucrez cu pasiune la caietele de sală şi afişe din 1994, când a început colaborarea mea cu regretatul şi talentatul grafician Mircea Baciu, decanul Universităţii de Arte Vizuale şi Desing din Cluj. O colaborare care a durat peste un deceniu şi am continuat cu talentata sa studentă Daniela Chiorean, azi profesor la catedra de grafică. Au apărut tot pe-atunci şi tipografiile color. Mircea Baciu îşi pregătea studenţii şi în tehnica tipografică de serigrafie. Înfiinţase la secţia de grafică o mică tipografie serigrafică. Afişele şi caietele program aveau calitate artistică. Îmi doream de mult ca pe toate tipăriturile teatrului să fie un semn distinctiv, puternic, uşor recognoscibil al Teatrului Naţional din Cluj, aşa cum are Opera din Sydney. Oriunde vezi cele trei scoici suprapuse ştii că este vorba de ea. Şi Mircea Baciu a compus o siglă artistică care include pe o trăsătură de penel silueta stilizată a clădirii teatrului. O siglă care a apărut ani buni pe toate tipăriturile teatrului. Şi am avut şi recunoaşterea atunci. În Festivalul Naţional de Teatru un coleg sau o colegă critic, nu-mi amintesc cine, a spus: „vine ardeleanca, o să avem caiete de sală frumoase”. Acestea sunt bucuriile omului din umbră, a secretarului literar. Din păcate sigla nu s-a păstrat. Fiecare director nou începe schimbările cu tipăriturile secretariatului literar...

Să revin la caietul la care am lucrat cu cel mai mare drag, Hamlet în regia lui Vlad Mugur. Lucram cu drag şi cu inima strânsă. Meşterul s-a stins la o lună după avanpremiera din 22 iunie. Noua stagiune 2001-2002 se deschidea cu premiera ultimului său spectacol testamentar Hamlet. Manuscrisul Memorialul repetiţiilor era în faza de corectură. Miza era enormă. La premieră urmau să fie de faţă oficialităţi, ministrul culturii, academicianul Răzvan Theodorescu, importanţi oameni de teatru, critici  din ţară. Mă urmăreau cuvintele Meşterului: „Să ai grijă de spectacolul meu! Să faceţi fotografii demne de spectacol, un caiet interesant ”. Nu ştiu în ce măsură mi-a reuşit. Suferinţa, nu numai a mea, ci şi a celor care erau implicaţi în spectacol era profundă. Ştiu doar că, după ce am făcut ultima corectură la afişul de premieră, nu cel de literă de la avanpremieră, la caiet şi la carte, nu m-am mai putut uita la ele, nu le-am deschis până la turneul de la Bucureşti, la Galele UNITER. Tristeţea era prea mare. De ce caietul Hamlet? Pentru că a fost perioada cea mai fascinantă a muncii mele de secretar literar, împlinirea în profesie mi-a fost dată de întâlnirea cu Vlad Mugur. A fost o perioadă de graţie, am făcut munca de dramaturg. Toate teatrele ar trebui să aibă un dramaturg dar şi secretari literari cu atribuţii speciale bine definite.

Adriana: Mă auto-citez cu acest fragment din articolul meu Exercițiu liber ales pe o temă dată… apărut în volumul ”Ariel din spatele scenei”: 

„Partea cea mai frumoasă din munca unui secretar literar este aceea de a susține cu documentație realizarea unui spectacol și de a susține concepția regizorului prin caietul-program care să poarte marca stilistică a spectacolului și să nu fie doar o fițuică. (…) Un caiet-program bine întocmit, regăsit peste ani într-o bibliotecă, ar trebui să poată reconstitui stilul spectacolului. La fel și afișul sau orice alt material însoțitor al spectacolului respectiv, toate trebuie gândite într-un anume spirit. Pentru că fiecare  spectacol este unic în felul său…” (Ariel din spatele scenei, pg.45)

Mona Caiţa: Sunt multe spectacole la lucrul cărora am asistat aproape neîntrerupt, de la început până la premieră, și tot atâtea caiete program la care am lucrat cu mare drag. Mi-e greu să aleg, dar poate primele care îmi vin în minte sunt „Ocean.Mare” și „Demoni”, ambele regizate de Ovidiu Caița, două spectacole foarte diferite, dar cu o atmosferă, poveste, încărcătură și stil de lucru dintr-o perioadă de care îmi este foarte dor. 

Un spectacol la care am lucrat cu emoție, cu un interviu dinamic (din care este redat o părticică în caiet) a fost „Jurnalul lui Dracula” de Marin Mincu, în regia lui Alexader Hausvater. Aici încărcătura a plecat de la stilul tumultos, intempestiv și provocator al regizorului, care a marcat întreaga trupă. Rememorarea amintirilor din perioada de lucru la spectacol mai aprinde și acum spiritele celor care povestesc. 

Elisabeta Pop: Caietele program dragi ? La care am lucrat cu mare plăcere ? Păi, e limpede că ele au fost întotdeauna legate strâns de spectacolele bune, lucrate cu regizorii cu care am putut colabora bine. Dificili , exigenți, de multe ori, exagerat de  pretențioși... dar buni.  Pe Sandu Colpacci, de exemplu, nu-l prea interesa ce materiale adun eu în vederea redactării. Discutam în mare, îmi dădea mână liberă. Lucram cu un artist fotograf, angajat la teatru, Ștefan Weiss. Ne bazam mult pe gustul lui rafinat. Caietul spectacolului ASTĂ SEARĂ SE IMPROVIZEAZĂ a fost o mare reușită grafică. Conținutul era bun, mă rog, după canoanele mele, dar grafic era excepțional.  Fotografiile aduceau,  paralel, actorul civil lângă personaj, în perfect acord cu cerințele impuse de piesă.  Dificultățile începeau de la faptul că nu erau gata din timp costumele, așa că uneori făceam fotografiile târziu și le duceam în ceasul al 12-lea la tipografie. Unde mai pui că  trebuia să fie ștampilate  și semnate, toate, la teatru,la Comitetul de Cultură și la cel de partid, la cenzura care se numea Direcția Presei...Du-te, Vetuța, aleargă de la Ana la Caiafa, apoi predă-le la tipar. Aici iar intervine norocul... Directorul Imprimeriei de Vest , Vladimir Kagan,  era prieten din copilărie cu soțul meu, fetele de la Comenzi și tipar, îmi deveniseră prietene, așa că făceau tot ce se putea să intre  rapid afișele și caietele la tipar  și să le avem la premieră (Rozsi Farkaș, inginera, de imens ajutor, apoi Katy Mânecan, Erika,  Geta, Viorica, Ițu,  Sanda,  toate îmi săreau în ajutor . Niște fete   foarte bune, toate).

Sergiu Savin, el însuși un redutabil artist plastic, lucra cu migală , își schița afișele și coperțile caietelor..La spectacolele ANIVERSAREA de H.Pinter sau la premiera absolută cu piesa lui Marin Sorescu, CASA EVANTAI am făcut caiete program bune, poate chiar foarte bune, cu multe date despre autori, interviuri cu  autorul, cu regizorul, cu actorii. Marin Sorescu a fost încântat de caiet..

Ducu Darie era extrem de atent la conținutul, dar  și la ținuta  grafică a   caietului program. Discutam îndelung fiecare  pagină, alegeam atent  fotografiile. La  spectacolele   ZECE HOHOTE DE RÂS și  JOLLY-JOKER l-am avut alături și pe Tudor Popescu, autorul care a stat ultimele zece zile la Oradea și am colaborat și la texte și la partea grafică.  Am avut însă de furcă cu cele două scheciuri  (din HOHOTE) scoase la vizionare , pentru că urgent a trebuit să le scot și din caietul-program, spre a nu deruta publicul.  La spectacolul AMADEUS a fost o nebunie. Toată lumea din teatru, de la actori la luminist, sonorizator și cabiniere, toți  simțeam că va fi un mare spectacol .Și a fost. Publicul înnebunise, veneau unii de cinci , șase ori( Soțul meu, mare fan Mozart, l-a văzut de patru ori ).Caietul devenise o mică broșură. Voiam ca publicul ( nu toți spectatorii erau cunoscători de muzică simfonică, deși nu puțini  erau pasionați și nu lipseau de la concertele Filarmonicii ) să afle cât mai multe lucruri despre Mozart, dar și despre creatorii spectacolului. Prezenți la una din reprezentații , Iosif Sava și Dan Grigore , cu conferință și concert, au  avut cuvinte de laudă multe și peste măsură de frumoase despre spectacol și chiar despre caietul ”bogat în informații”. Azi îmi pare modest, grafic  , sobru, alb-negru și nu foarte bine imprimate fotografiile, dar poate că și timpul care a trecut l-a mai decolorat...

Rareori au  consemnat cronicarii numele noastre  în cronici,  lăudându-ne sau criticându-ne pentru caiete. Noi eram totuși modeste, în comparație cu caietele mari, bogate în informații și impecabile grafic,  aproape niște reviste, ale lui B. Elvin ( și mai apoi ale Adrianei Popescu de la Teatrul Național din București!).

Odată mi a scris Virgil Cândea să mă felicite pentru caietul-program la spectacolul  O NOAPTE FURTUNOASĂ, în regia lul  Laurian Oniga. Scenografa era Maria Malița,  fiica ministrului  nostru, a Academicianului... orădean  cu mare drag de oraș și de oameni) . Dl Cândea era  prieten cu Familia Malița. . El n-a văzut spectacolul  care  era cam”trăznit”. Țucu Parhon m-a întrebat, ironic, după  premieră : Ție îți placeeee ?? I-am răspuns prompt : eu când te-am invitat ți-am spus că e bun ? Nu. Ai venit să-l vezi, scrie ce-ai văzut . Ceea ce a și făcut.

Un caiet foarte bun cred că este cel  pentru  spectacolul OCCISIO GREGORII (conceput grafic de Ștefan Weiss,  elegant, aerat, sobru, în maro totul, scris și fotografii.   Articole scrise special pentru noi (prof. Ion Zamfirescu, prezent și la premieră, Lucian Drimba, legat direct de descoperirea textului  etc)), mărturii legate de  surpriza descoperirii  ”piesuței”, cum au numit-o, în grabă, unii..   Spectacolul, făcut repede, pentru că data începerii Festivalului de teatru scurt bătea la ușă ( 18 15/      febr. 1978), dar cu imense grijă și răspundere, plus dragoste și simț patriotic autentic , de către Ion Olteanu. Un om , un profesor, un  regizor, un artist, un român de mare, autentică  cultură și iubire de limbă românească..  Sună bombastic, dar pentru toți cei care l-au văzut , sigur nu e..  Ion Olteanu a  reușit o performanță  greu de egalat :  a făcut dintr-un text plăpând, nesigur , stilistic pe nicăieri, dramatic împrăștiat,  o versiune scenică   admirabilă ; a făcut cu imensă iubire,  din cea mai fragedă copilărie a teatrului în limba română, o perlă. O perlă a fost acel spectacol emoționant, care a însemnat enorm pentru un public obișnuit cu lozincile comuniste despre ce înseamnă să-ți iubești patria și limba.