Sandra Cocorăscu (cunoscută ca soprană și sub numele de scenă Arlanova) este fiica lui Scarlat Cocorăscu, director al Operei Române (între 1921 și 1922 și 1926 și 1930), și a Anei Aslan, fiica lui Theodor Aslan, fost director al Teatrului Național din Iași (în intervalul 1868-1870 și 1871-1876). La vârsta de 16 ani, Sandra Cocorăscu se căsătorește cu un om bogat și trăiește o vreme în Anglia, unde face studii particulare de canto cu un elev al celebrului bariton Mattia Battistini. Pentru că soțul îi interzicea să muncească, a divorțat și s-a dedicat carierei muzicale, întorcându-se în România, unde numele ei începe să fie menționat în producții muzicale (operetă, recitaluri) de prin 1929. În 1941, Sandra Cocorăscu apare într-un spectacol al Companiei Iancovescu – Sică Alexandrescu, Banii nu fac două parale de Armando Curcio, jucat la fosta sală Majestic din capitală. În 1942, debutează ca dramaturgă cu piesa Surorile Aman, jucată la Studioul Teatrului Național din București. Tot aici i s-a mai jucat în premieră, în 1945, piesa Când a iubit Loreley. Sandra Cocorăscu a fost directoare și proprietară a săptămânalului bucureștean Bis. Artă. Teatru. Cinema. Muzică, care a apărut între 1942 și 1946, avându-i ca redactori pe Nicolae Carandino (rubrica de teatru), Emil Darie (cinema), Virgil Gheorghiu (muzică), Radu Boureanu (arte plastice), Const. Cristobald (rubrica „Muzele și amanții lor”), Ion Panait (reportaj), Ionescu-Silvan (desene). Au mai colaborat la revistă Mircea Ștefănescu, Victor Eftimiu, Ion Pas, Henriette Yvonne Stahl,  Claudia Millian, Lucia Demetrius, I. Valjean, Ionel Teodoreanu, G. M. Zamfirescu, Al. Kirițescu, Victor Ion Popa, Ana Luca, Marietta Sadova, Ovidiu Constantinescu, Ion Iancovescu, George Vraca, Ion Manu, Radu Beligan și alții. În 1946, Sandra Cocorăscu a apărut și în distribuția unor piese de teatru, cum ar fi comedia O familie trăznită, de Moss Hart și George S. Kaufman, pusă în scenă de Mihai Zirra la Teatrul Victoria din capitală, sau dramatizarea romanului Ana Karenina, pusă în scenă de Ion Șahighian la Teatrul Odeon, ridicat de inginerul Ciulley (tatăl viitorului mare regizor Liviu Ciulei). În același an, avea loc la Cluj premiera piesei sale Simfonia sufletelor, în care autoarea a deținut ea însăși un rol.  În 1957, aceasta semna traducerea piesei Maria Stuart de Fr. Schiller, pusă în scenă tot la Teatrul Național din Cluj. 

Piese de teatru: 

Surorile Aman. Un episod în patru incidente, București, 1942 (premieră absolută la Studioul Teatrului Național din București în 5 iun. 1942)

Subiectul: „Trei surori necăsătorite, Caterina (60 de ani), Eliza (50 de ani), Jana (40 de ani), trăiesc resemnate într-un orășel de provincie. Intervine un «amor vinovat» între Jana și Mihai, dar ea refuză să se căsătorească, considerând că el nu este deplin liber sufletește. Jana urmează să aibă un copil și, fără a-i spune lui Mihai, îl determină să se întoarcă la fosta lui iubită. Spre surpriza ei – dar și a spectatorului – surorile nu-i acceptă propunerea de a părăsi casa părintească și orașul natal; mai mult, sunt fericite și așteaptă cu nerăbdare nașterea copilului, a unei vieți noi, în casa lor liniștită.” (Istoria teatrului în România, vol. III, redactat de un comitet de redacție condus de Simion Alterescu, Buc., Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1973, p. 210.)

După lectura piesei și vizionarea montării de la Teatrul Național din București, realizate de Sică Alexandrescu, Constantin („Jean”) Georgescu, cunoscutul regizor de film, pe vremea aceea încă nu atât de cunoscut, a semnat în Vremea (nr. din 12 iulie 1942) o interesantă propunere de punere în scenă – aproape un caiet regizoral, redus la o pagină de revistă. Autoarea a reacționat, respingând interpretarea propusă de Georgescu și venind cu unele lămuriri nu lipsite de interes: 

„Regia d-lui C. Georgescu are, mi se pare, defectul de a sublinia prea apăsat tot ceea ce am căutat să păstrez în domeniul sugestiei şi al «atmosferii» fragile. Cred, de exemplu, că un public latin înţelege izolarea de lume, în care se află «surorile Aman», şi fără zăbrelele pe care d. C. Georgescu le aşează la ferestre. O greşală fundamentală în felul în care concepe montarea piesei mele este şi tonalitatea în care imaginează finalul. D. C. Georgescu vede furtună, semiîntuneric, tunete şi fulgere, acolo unde eu am înţeles, dimpotrivă, să scot în evidenţă triumful vieţii, al bucuriei de a trăi, al dragostei biruitoare, dincolo de despărţire. Publicul, care pleacă împăcat de la finalul spectacolului, a înţeles, cred, acest punct de vedere şi această prezentare de suflete care nu alunecă în tragism, ci acceptă darul însorit al naturii”. (Sandra Cocorăscu, „Tot despre Surorile Aman”, în Universul literar, LI, nr. 29, sâmbătă, 18 iulie 1942, p. 2.)

Interesante sunt și considerațiile autoarei despre scenele în doi, având în vedere că cele mai puternice scene din Surorile Aman sunt cele de acest tip, dintre Jana și Mihai: 

„În ceea ce priveşte faptul că am predilecţie pentru scenele «în doi», nu voi invoca exemplele teatrului clasic, nici acele oferite de drama modernă serioasă. Mă voi mulţumi să constat că discuţiile într-adevăr importante nu au loc în prezenţa martorilor. Oamenii preferă să discute cu un singur interlocutor ceea ce într-adevăr îi doare. Ar fi banal să reamintesc superficialitatea conversaţiilor de salon, care pot, la rigoare, pregăti o dramă, dar nu-i pot înfăţişa esenţa”. (Ibidem.) (A.H.)

Când a iubit Loreley, dramă în trei acte și un tablou (premieră absolută la Teatrul Național din București în 30 mar. 1945); 

Simfonia sufletelor (premieră absolută la Teatrul Național din Cluj în 22 oct. 1946); 

La gura sobei, ms.; 

Voi aștepta (difuzată la radio în 17 mai 1943). 

Alte scrieri: Semnează texte în propria revistă, Bis. 

Repere bibliografice: Istoria teatrului în România, vol. III, redactat de un comitet de redacție condus de Simion Alterescu, Buc., Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1973, p. 210; Ioan Massoff, Teatrul românesc. Privire istorică, VIII, Buc., Ed. Minerva, 1981; Dramaturgia românească în interviuri. O istorie autobiografică, antologie, text îngrijit, sinteze bibliografice și indici de Aurel Sasu și Mariana Vartic, vol. I (A-C), Buc., Ed. Minerva, 1995, pp. 364-369; Costin Popa, Dicționar critic (și sentimental) de artiști lirici, Buc., Ed. Akakia, 2021.