
Adriana Popescu
22 octombrie 2024
Mona Caița
22 octombrie 2024Roxana
Croitoru
Bio
Roxana Croitoru: Absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Critic şi istoric de teatru, membră a Uniunii Teatrale din România, UNITER şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, Secţia Română (AICT.Ro). Decorată cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D, „Arta spectacolului”. Secretar literar şi consultant artistic la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca între anii 1978-2020. Autor în volume colective: Teatrul Naţional Cluj-Napoca, studiu monografic 1919-1994, volum editat de Teatrul Naţional Cluj-Napoca, 1994; Teatrul de Păpuşi Puck 1950-2000 – studiu monografic (Capitolul „50 de ani de păpuşerie profesionistă la Cluj”, Cluj-Napoca, 2000; 70 de ani de Teatru de Păpuşi la Cluj-Napoca 1950-2020, exemplar gratuit, tipărit cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului; Capitolul „Memorialul repetiţiilor” din cartea Vlad Mugur, spectacolul morţii, dosar gândit şi alcătuit de Marta Petreu şi Ion Vartic, Cluj, Biblioteca Apostrof, 9/2001; Ştefan Braborescu Portret din crâmpeie, Galeria Teatrului Românesc, volum apărut cu sprijinul UNITER, Bucureşti, 2017. Cronici de teatru publicate în revistele: Teatrul azi, România literară, Steaua, Tribuna, Scena, Apostrof, ziarul Adevărul de Cluj (Făclia) ş.a. Piese de teatru traduse: Maryline şi Păsările de Sylvaine Zaburowski, 1991 şi Castel în Suedia de Françoise Sagan, 1996. Dramaturg la spectacolul Hamlet de W. Shakespeare în regia lui Vlad Mugur. Consultant artistic la spectacolele regizorilor: Andrei Şerban, Gábor Tompa, Sanda Manu, Alexandru Dabija.
Viaţa Personală
Anii în care mi-am desfăşurat eu activitatea (1978-2020), dar mai ales până-n 2010, secretarul literar avea programul foarte apropiat de cel al personalului artistic. Chiar şi ziua liberă era aceeaşi cu cea a artiştilor, era ziua de luni. Aşa cum am mai spus, secretarul literar se bucura de privilegiul unei arii de desfăşurare atât de vaste încât nimeni nu ştia, nici chiar el, unde încep şi unde se sfârşesc obligaţiile sale profesionale. Era solicitant, de multe ori foarte obositor, dar am trăit cu mare bucurie şi implicare efervescenţa, „facerea” a multor spectacole eveniment la Naţionalul clujean. Am prins perioada repetiţiilor lungi, când un spectacol se năştea în două luni, uneori chiar mai mult, cu toate etapele de repetiţii respectate: lectura la masă, trecerea la mişcare (mise en scène), întâi în sala de repetiţii, apoi la scenă, repetiţiile generale, şnururile în termenii obişnuiţi oamenilor de teatru. Uneori, datorită prea puţinelor spaţii de repetiţie la scenă (Teatrul Naţional din Cluj funcţionează împreună cu Opera în aceeaşi clădire), aveam şi repetiţii de noapte. Dar nu toate premierele erau la fel de solicitante, nu colaborai cu toţi regizorii. Erau şi perioade mai uşoare când puteai să te documentezi sau să citeşti piese în bibliotecă. Am reuşit să navighez între viaţa mea de familie şi programul teatrului în primul şi în primul rând datorită mamei mele. Provin dintr-o familie de actori. Mama mea cunoştea teatrul din interior, timpii de lucru, problemele îi erau familiare. Ştia cum te prinde munca în teatru, teatrul e cronofag. Mi-a fost pe tot parcursul vieţii, atât cât am avut-o alături, cel mai bun prieten, sprijinul cel mai puternic. Era un om echilibrat dar căruia nu-i lipsea umorul. La începutul anilor ’90 când am preluat biblioteca teatrului, am cotat unsprezece mii de titluri, am ordonat arhiva de fotografii, afişe, caiete de sală. Lucram şi uitam de trecerea timpului. Într-o seară, târziu, mă pomenesc cu directorul în biblotecă. A venit să mă trimită acasă. Am aflat că îi dăduse mama telefon să-l întrebe dacă să nu-mi trimită aşternutul la teatru... Şi am mai avut un mare avantaj, locuiesc la şapte minute de teatru. Puteam să ajung acasă rapid, să profit de pauzele dintre repetiţii, să mă uit peste temele fiului meu, dacă era cazul, să fiu prezentă uneori chiar şi un timp mai scurt în familie. Mai greu era cu duminicile când soţul şi fiul meu erau liberi iar eu eram într-o zi obişnuită de lucru, la teatru. Am reuşit totuşi să găsesc un echilibru între ele fără să-mi neglijez familia sau munca.
Costum de premieră
Am să încep cu o întâmplare. Lucram în bibliotecă îmbrăcată într-un trening ponosit şi legată la cap cu o basma. Sună telefonul pe firul interior şi directorul mă roagă să cobor repede până la el în direcţiune. Nu m-am gândit că eram plină de praf sau la felul în care eram îmbrăcată. Am intrat în direcţiune şi am surprins expresia de uimire încremenită a directorului. Era în cabinet un trimis al Ministerului Culturii, care voia să-mi ceară câteva informaţii. Pe faţa invitatului a trecut un zâmbet. Cred, că femeile de serviciu din teatru arătau mult mai bine decât mine. Ce să ne mai prezentăm, să dăm mâna. Am răspuns la întrebări şi m-am întors la ale mele, în bibliotecă.
Ţinutele mele de gală, de premieră au fost şi sunt întotdeauna în stilul clasic. N-am să le descriu. Alătur trei fotografii: două de la avanpremiera spectacolului Hamlet din 22 iunie 2001 în regia lui Vlad Mugur şi una de acum, din 2024. Un costum Chanel, clasic după cum se vede, e valabil în timp.
Alte fotografii
