Puterea politică și criticii femei
1937-1989

Critica de artă, în cazul nostru cea teatrală, își definește propria identitate ca filtru de evaluare între producția de artă și beneficiarii acesteia, dar și ca factor de influență în relația dintre artist și beneficiar, consumatorul de artă. Critica de artă este, deci, legată prin fire nevăzute de relația dintre acești doi factori și puterea politică a unei epoci sau alteia. E și pricina pentru care puterea politică va încerca, mai ales în societățile iliberale, să controleze cu strictețe discursul criticii, tratat ca principal instrument de propagandă.

Vom urmări, în continuare, două cazuri dintre cele mai spectaculoase în care, în România secolului 20, femeile critic au avut, fie și pentru o perioadă limitată, funcții publice de răspundere în aparatul de stat ce controla cultura: poeta, prozatoarea, jurnalista și traducătoarea Otilia Cazimir, inspector pentru Moldova la Direcția teatrelor și operelor din Ministerul Artelor între 1837-1947, și Margareta Bărbuță, șefă a serviciului Repertoriu la Direcția Teatrelor a Comitetului de Stata pentru Cultură Artă, ulterior director adjunct al aceleiași direcții, între 1952 și 1974. Expoziția le schițează biografiile, le urmărește evoluția profesională și politică, stilistica și retorica ce evoluează la rândul lor în funcție de schimbările ideologice ale fiecărei epoci. Însă oferă vizitatorului și o selecție de documente de arhivă (unele complet necunoscute până astăzi) menite să le ilustreze complicatul traseu existențial.