Luca, Ana
3 martie 2025
Floru, Igena
3 martie 2025Ticu
Archip
Bio
(n. 4 ian. 1891, Târgoviște – m. 31 mar. 1965, București), dramaturgă, prozatoare, traducătoare
Ticu Archip (prenume la naștere: Sevastia) este fiica lui Grigore Archip, ofițer de cavalerie, și a Elisei (n. Mainge). A absolvit Facultatea de Matematică din București în 1913, fiind o vreme asistentă a profesorilor G. Țițeica și D. Pompeiu la seminariile de geometrie analitică și de mecanică. Ulterior, a fost profesoară de matematică la Liceul de Fete „Regina Maria” din capitală. Debut cu piesa Inelul (1922). A frecventat cenaclul „Sburătorul”, condus de E. Lovinescu, cu începere din 1924. S-a numărat printre fondatoarele Societății Scriitoarelor Române, iar, între 1926 și 1928, a făcut parte din comitetul de redacție al Revistei scriitoarelor și scriitorilor români.
Piese de teatru:
Inelul, Buc., 1922 (premieră absolută la Teatrul Național din București în 7 dec. 1921)
Subiectul: Protagonista piesei, Ana, fuge de bărbatul iubit și ajunge să se sinucidă (după ce face carieră de scriitoare la Paris) din cauza unei superstiții (moștenite odată cu inelul asupra purtătoarelor cărora ar plana un blestem). (A.H.)
Luminița, Buc., 1928 (premieră absolută la Teatrul Național din București în 11 ian. 1928)
Piesa Luminița pe site-ul Bibliotecii Digitale a Bucureștilor:
DigiTool - Rezultate - complet
Subiectul: Deși impusă cu greu în repertoriul Teatrului Național din București și considerată de critică, la premieră, un eșec, a doua piesă a lui Ticu Archip, în trei acte, intitulată Luminița (după numele uneia dintre eroine), a văzut lumina tiparului la Editura Societății Autorilor Dramatici Români (S.A.D.R.) în 1928, însoțită de ilustrații din spectacolul rău primit de presă. Piesa tipărită pare să fi fost ușor modificată față de textul prezentat pe scenă, despre care ziarele vremii au relatat pe larg, autoarea ținând cont de reproșurile formulate.
Față de Inelul, prima piesă a lui Ticu Archip, Luminița are o construcție mai veridică, motivațiile personajelor fiind pur sufletești. În ambele piese dramaturga dă bune portrete de adolescente (Mica Ralea, respectiv Luminița). (A.H.)
Iată subiectul Luminiței, povestit chiar de către autoare:
„Anecdota din piesă e aceasta:
Suza, nevasta scriitorului Șerban, a părăsit casa și pe copilul lor, Luminița. După cincisprezece ani de despărțire completă, se reîntoarce la bărbatul ei. Cum Luminiții i se spusese că mama ei murise, Suza, la întoarcere, trece drept mătușă, drept sora mamii Luminiții.
În casa lui Șerban a crescut un orfan, pe care-l cheamă Vania, un tovarăș al Luminiții, un tânăr ipohondru, un tip de nerecunoscător prin însăși slăbiciunea și maniile lui.
Șerban e un lăuntric, un izolat, Vania un persecutat închipuit.
Când Suza apare în casă, pentru Vania s-au deschis dintr-o dată ferestrele vieții, perspectiva mai cu seamă a unei sănătăți de mult dorită.
Șerban, întrezărind posibilitatea unei legături între Vania și Suza, ca să-i împiedice și să salveze pe Luminița care iubea pe Vania, mărturisește tuturor adevărul: Suza e mama Luminiții.
Dar Suza a rămas credincioasă instinctului ei de femeie. Nu e nici rea, nici crudă, nici imorală. E sinceră cu ea.
Menirea de mamă e un drum închis, cu toate că se reîntorsese la bărbatul ei cu gânduri bune de pocăință.
Și singura luminiță dintr-o casă de oameni chinuiți, care se caută buimaci în instinctele lor egoiste, după câteva pâlpâiri, se stinge.” („Autoarea «Luminiței», d-ra Ticu Archip, vorbește”, în Comedia ilustrată, I, nr. 6, 14 ian. 1928, p. 13, reprodus în Dramaturgia românească în interviuri. O istorie autobiografică, antologie, text îngrijit, sinteze bibliografice și indici de Aurel Sasu și Mariana Vartic, vol. I (A-C), București, Editura Minerva, 1995, pp. 60-61.)
Gură de leu, cunoscută în epocă și sub titlul Bălci sentimental, un fragm. publicat în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români” (nr. 2, din februarie 1930) sub titlul Ecoul, rămasă în manuscris (premieră absolută la Teatrul Național din București în 21 oct. 1935)
Fragmentul din „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”:
Archip, Ticu, Ecoul, Revista scriitoarelor si scriitorilor romani, An.4, Nr.2, 1930, p.17-19.pdf
Subiectul: „Închipuie-ți un menaj de doi burghezi, în care bărbatul nu se înțelege cu soția. Temperamente deosebite. Soția are o legătură cu prietenul bărbatului ei. Cred că lucrul acesta nu e așa de neobicinuit.
În casa lor trăiește bunica lui Max – Max e numele bărbatului – o bătrână inteligentă și înțelegătoare. Într-o zi, Doly – nevasta lui Max – aduce în casă pe o doctoriță Ara, cu scopul să îngrijească pe bătrână. În realitate, Doly aduce în casă pe Ara cu intenția să supravegheze mai de aproape pe iubitul ei – Ion – fiindcă bănuiește că acesta ar avea o legătură cu Ara. Și toată viața s-ar scurge normală în artificialul ei, dacă doctorița n-ar avea un frate, un tip de ratat, perspicace și inteligent, un maniac rafinat și revoltat de minciuna vieții în general. Acest Lala, trăsnit și fără scrupule, întrebuințează mijlocul «Gurii de Leu».
(Se știe că în Veneția, pe timpuri, o cutie de scrisori cu înfățișarea unei guri de leu – vestita «Boca di Leone» – primea anonimele celor care nu voiau să iscălească un adevăr.)
Nu e elegant, dar lui Lala nu-i pasă de eleganță. I se pare că lucrează în slujba adevărului dacă dă pe față micile infamii omenești aproape tolerate în zilele noastre. Și Lala trimite o anonimă care, în casa lui Max, provoacă un dezastru: moartea bătrânii la care Max ține foarte mult.
Așa se înnoadă conflictul.
Și Lala, întâia oară deschide ochii o clipă: după el, un adevăr nu ar fi trebuit să omoare.
Restul se încheagă în însuși temperamentul eroilor.” (Ticu Archip, în „Viitoarele premiere. D-na Ticu Archip despre «Gura de leu»”, în Rampa, 18, nr. 5326, luni, 14 oct. 1935, p. 6.)
Maria Baskirtseff (prelucrare și adaptare după jurnalul scriitoarei cu același nume), rămasă în manuscris (premieră absolută la Teatrul Național din București în 1938).
Alte scrieri: Colecționarul de pietre prețioase, București, 1926; Aventura, 1929; Soarele negru, I-II, 1946-1949; Patul fraților, 1949.
Repere bibliografice: Vezi Dicționarul general al literaturii române al Academiei Române și Dicționarul scriitorilor români coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu.
Link-uri:
Profil pe Wikipedia:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ticu_Archip
Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane (1900-1937):
Bianca Burța-Cernat, Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică (pp. 124-126):
