Ana Luca se naște la Iași, rămânând, se pare, orfană de mică și fiind crescută de rude. Absolvă Conservatorul Regal de Muzică și Artă dramatică la București, la clasa Aristizzei Romanescu, în 1909, după ce studiase în prelabil la Iași. Imediat după absolvire e angajată de Alexandru Davila în noua sa trupă, Compania dramatică Davila, debutând ca actriță în spectacolul inaugural al acesteia, cu piesa Stane de piatră de Hermann Sudermann, în același an (1909). A mai jucat și la Teatrul Comoedia, dar cea mai mare parte a carierei ei teatrale e legată de Teatrul Național din București, la care a fost angajată de Pompiliu Eliade. După vârsta pensionării, în 1949, a mai interpretat câteva roluri la Reșița, iar, între 1951 și 1956, a jucat la Naționalul ieșean, în orașul său natal. Moare în urma unei tumori craniene, la aproape trei luni după ce fusese operată de dr. C. Arseni și la puțină vreme după ce terminase de filmat pentru ecranizarea piesei Citadela sfârâmată a lui Horia Lovinescu, în rolul savantei Dinescu. 

Ana Luca a avut și preocupări literare, frecventând cercul „Sburătorul”, spre iritarea gazdei, criticul E. Lovinescu, care nu o agrea. Volumul ei de debut, romanul Prin fumul calumetului (1928), precum și primele ei volume de versuri, Candelă (1939) și Cioplituri (1941), au fost bine primite de critici ca Perpessicius și Șerban Cioculescu. Cu toate acestea, Ana Luca nu figurează în nici un dicționar literar. Unica ei piesă de teatru,  Pe urma soarelui (1943), a fost reprezentată pe scena studio a Naționalului bucureștean și premiată de comitetul aceluiași teatru cu 25.000 de lei (la fel ca Surorile Aman a Sandrăi Cocorăscu, premiată în același an, în timp ce Sorana Țopa lua premiul cel mare, de 50.000 de lei, cu Călătorie în întuneric).  

Piese de teatru: 

Pe urma soarelui. Piesă în 4 acte, București, 1943 (premieră absolută la Studioul Teatrului Național din București, în 21 aprilie 1943, în regia lui Victor Bumbești). 

Piesa Pe urma soarelui pe site-ul culturalia.ro: 

Resursa culturala

Subiectul: „două surori, Amina și Nelia, trăiesc împreună cu tatăl lor văduv, care le iubește, dar este foarte sever. Nelia, necăsătorită, moare născând un copil orb, Noni. După moartea tatălui, Amina, și ea necăsătorită, pleacă la București, în mirajul căruia crede. Având de ales între fericirea în dragoste și datoria de a rămâne lângă nepotul orb, se reîntoarce cu Noni la casa și livada părintească din micul oraș de provincie”. (Istoria teatrului în România, vol. III, redactat de un comitet de redacție condus de Simion Alterescu, Buc., Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1973, p. 211.)

Am luat lumină, 1942 (?)

 

Alte scrieri: Prin fumul calumetului, Buc., 1928; Candelă, Buc., 1939; Cioplituri, Buc., 1941; Victor şi Ana. Cinzeci şi trei de cântece, Buc., 1947.

Repere bibliografice: F. O. Fosian, 87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă. Portrete – biografii – amintiri, Buc., Editura „Cultura poporului”, 1938, pp. 31-32; Istoria teatrului în România, vol. III, redactat de un comitet de redacție condus de Simion Alterescu, Buc., Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1973, pp. 210-211; N. Carandino, „Ana Luca, artistă și poetă”, în Cronica, V, nr. 25 (280), sâmbătă, 19 VI 1971, p. 4; N. Barbu, Dicționarul actorilor Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, Iași, 1816-1976, în 160 de ani de teatru românesc. 1816-1976, Iași, Editura Junimea, 1976, p. 191; Al. Cistelecan, „O poetă a «păcatelor paradisiace» (Ana Luca)”, în România literară, L, nr. 39, 31 aug. 2018, p. 15. 

Link-uri: 

Portret pe site-ul Teatrului Național din București: 

https://www.tnb.ro/ro/muzeul-ascuns-pasi-spre-renasterea-muzeului-teatrului-romanesc-2