Este fiica lui Neculai Manoliu și a Anei (n. Cuparencu). Face studii preuniversitare în Bârlad și studii universitare la București. Debutează cu piesa Păcatul (1924), pe care, biruindu-și timiditatea, i-o citește lui I. Al. Brătescu-Voinești, care, entuziasmat, o elogiază într-o ședință (convocată de el) a  Academiei Române și pe care o și prefațează. Piesa se joacă în același an la Naționalul bucureștean. Cronicarii sunt, însă, mai rezervați decât Brătescu-Voinești, unii chiar nedrepți în judecata lor aspră. Autoarea nu se lasă descurajată și începe să colaboreze la revistele culturale cu proză, texte dramatice, însemnări de călătorie ș.a.m.d. Frecventează cenaclul „Sburătorul” și devine, din 1934, membră a Societății Scriitorilor Români. În proză și teatru (Păcatul și Puiul de lup) vădește o atracție pentru trecut, chiar dacă nu scrie bucăți propriu-zis istorice. După Păcatul, îi mai sunt montate pe scena Teatrului Național din București piesele Anuța (1925), Puiul de lup (1931) și Joc primejdios (1933), tipărite apoi și în volum. În jurnalul său, Petru Comarnescu va scrie în 1 ianuarie 1961, în legătură cu o vizită la fiul (Gh. Petrescu, profesor la Politehnică) și nora autoarei (obscura scriitoare Ioana Petrescu), că „Lucreția Petrescu, a avut mai multe piese jucate la Național, una Păcat, formând obiectul unei comunicări, când eram eu în liceu, comunicare făcută la Academie de către Brătescu-Voinești și în care era declarată mai mare decât Delavrancea, ceea ce i-a făcut rău, stârnind invidii. După lansarea exagerată făcută de numitul scriitor, piesa s-a jucat cu un relativ succes, iar celelalte piese s-au jucat cu un succes și mai mic, pentru ca ultimele să nu mai fie admise, când era Rebreanu director, amărând familia și mai ales pe biata bătrână, care și acum poartă impresia că e nedreptățită etc.”. 

 

Piese de teatru: 

Păcatul. Dramă în trei acte și un prolog, pref. I. Al. Brătescu-Voinești, București, [1924] (premieră absolută la Teatrul Național din București în 24 sept. 1924)

Piesa Păcatul pe site-ul BCU Iași: 

https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/74099 

Subiectul: „În casa boierului Bogdan Dragnea Merișanul, Jupâneasa Maria, soția lui, îngenuncheată în fața iconostasului, plânge și se roagă. Jupâneasa Maria cere bunăvoința celui Atotputernic; Maica Tudora, îngândurată, dă cu bobii ca să întrevadă tainele destinului nepătruns. Dar sorții tot a rău arată. Așa a fost scris. Jupâneasa Maria va avea și de astă dată o fată. Mai are patru copii, numai fete, pe Sanda, Anca, Floarea și Călina. 

Dacă și al cincilea e tot fată? Boierul Bogdan Dragnea Merișanul așteaptă cu nădejde și zbucium un băiat, care să-i ducă neamul mai departe. Ce e jupâneasa Maria de vină, dacă Domnul nu se milostivește și de suferințele ei, dăruindu-i un fecior? Ea îl așteaptă cu mai multă nerăbdare, fiindcă înțelege că Bogdan Dragnea Merișanul, ca să-și asigure neamul, ar fi în stare să o gonească și să-și ia altă femeie. I-a spus de-atâtea ori. Acuma simte că inevitabilul se apropie. Cu puterea de sacrificiu care zace în sufletul femeii, ea ar suporta despărțirea tocmai fiindcă îl iubește pe Bogdan Dragnea. Dar e mamă. Și se gândește la copiii ceilalți, la celelalte patru fete. Ce sunt ele de vină să îndure nenorocirea? Și jupâneasa Maria se chinuiește, suferă și plânge, fiindcă nici lacrimile și nici rugile nu pot îndrepta soarta atât de protivnică. 

Atunci bătrâna Tudora îi dă un sfat; un sfat groaznic, dar salvator. O țigancă, care murise în durerile facerii, născuse un prunc, un băiat. Dacă Jupâneasa Maria, care așteaptă copilul dintr-o clipă într-alta, va naște o fată, să schimbe copilul. 

Jupâneasa Maria se revoltă. Să crească la sânul ei un copil străin, să poarte un țigan numele Merișenilor, să suporte o viață întreagă un intrus și să-l iubească, să aibă mai ales, permanent înaintea ochilor ei, păcatul de a-și fi lepădat cu deplină conștiință propriul ei copil pentru un străin? Nu, nu se poate. Și totuși, când, în durerile facerii, Jupâneasa Maria aude că Bogdan, care aștepta băiatul, se întoarce dintr-o scurtă călătorie, consimte să schimbe fetița pe care Dumnezeu i-o dăduse și de astă dată, pe pruncul de țigan adus de Mama Tudora. Boierul Bogdan Dragnea vine în ultima clipă. Cere să-și vadă băiatul. El nici n-admitea să fie altceva. Îl ia în brațe și-l sărută. Jupâneasa leșină, părintele fericit nici nu bagă de seamă. De-acum de-abia își va iubi soția, de-acum își va simți cu adevărat rostul său în lume, de-acum însă tragedia începe pentru Jupâneasa Maria. 

Au trecut ani mulți. Feciorul țigăncii e acum boierul Ilieș Merișanul. Un boieraș neastâmpărat, rău, vanitos, stricător, afemeiat și răsfățat. Face numai rele, batjocorește pe bătrâna Tudora, se leagă de fetele de casă, bate argații, își face de cap. Bătrânul boier Bogdan îl răsfață și-l iubește la nebunie. Tot ce face Ilieș e bun! Nimic nu e prea scump pentru el. Toți ceilalți copii îi sunt de prisos. Și în dragostea lui aproape patologică pentru Ilieș, asemănătoare lui Père Goriot (sic!), boierul Bogdan se gândește să-și dezmoștenească ceilalți copii în favoarea lui Ilieș. Cele dintâi două fete, pe care le-a măritat, i-au înjumătățit averea. I-au mai rămas două fete și Ilieș. Bătrânul hotărăște să-și călugărească fetele și să le trimită la mânăstire. În felul acesta, restul averii va rămâne întreg la dispoziția lui Ilieș. 

Ca să-și poată dezvălui acest plan, care-l muncește de ani de zile, bătrânul nu așteaptă decât o împrejurare. Și, fără să întrebe pe cineva, el hotărăște ca Ilieș să ia pe fata armașului Udrea. Ce-i pasă lui că fiică-sa Anca, mai în vârstă ca Ilieș, voia să se căsătorească cu Drăgan, fiul armașului? Bătrânul se opune. Fata se va duce la mănăstire. Se va căsători Ilieș, căruia îi va rămâne toată averea, sporită încă prin această căsătorie. 

Dar Jupâneasa Maria trăiește. Ea vede toate, suferă și plânge. Numai mama Tudora o poate înțelege. Feciorul țigăncii îi dezmoștenește acum copiii, îi trimite fetele la mănăstire și e gata să-i batjocorească și casa. Fiindcă Jupâneasa Maria nu s-a putut despărți, cum era și firesc, de propriul său copil, a reținut-o la curte. Crisanda, copilul ei poartă nume de împrumut, trăiește între fetele de casă și acum Ilieș, țiganul, impostorul, chiar în ajunul nunții, se ține după Crisanda și vrea s-o seducă. Durerea Mariei nu cunoaște margini. Să fii mama unui copil care nu e al tău și să vezi cum acesta urmărește să-ți necinstească copilul tău adevărat, pe care tu nu poți și n-ai dreptul să-l aperi – e desigur tragic. Și în mijlocul acestor nenorociri, cari se precipită una peste alta, Jupâneasa Maria își surprinde copila, pe Anca, gata să se sinucidă, fiindcă e trimisă la mănăstire de bătrân, tocmai când se credea mai fericită, în ajunul logodnei ei cu Drăgan. 

Și asta de ce? Ca Ilieș să fie cât mai bogat. 

În fața acestor nenorociri, Jupâneasa Maria se revoltă, își dă seama că toate năpastele provin din pricina lui Ilieș și voiește să repare păcatul. Cum Ilieș poruncise Crisandei să-i aducă un pahar cu vin în cameră, voind astfel să-și satisfacă planurile sale josnice, Jupâneasa Maria toarnă în vinul preparat pentru Ilieș otrava cu care Anca trebuia să se sinucidă și i-l încredințează Crisandei. (...)

Ilieș moare. Și, ca bănuielile să nu cadă asupra Crisandei, Maica Tudora spune că ea a preparat vinul și poatecă din greșeală a pus ierburi otrăvitoare. În urma acestei mărturisiri, bătrâna moare. Jupâneasa Maria spune că va pleca la mănăstire. Bătrânul cade zdrobit pe corpul lui Ilieș. Până la sfârșit, nimeni, afară de Jupâneasa Maria, nu cunoaște taina Crisandei și a lui Ilieș.” (Scarlat Froda, „Mișcarea culturală”, în Adevărul literar și artistic, V, nr. 176, duminică, 20 aprilie 1924, p. 7.)

Anuța. Comedie în 4 acte, București, [1926] (premieră absolută la Teatrul Național din București în 18 nov. 1925)

Piesa Anuța pe site-ul culturalia.ro: 

Resursa culturala (culturalia.ro)

Subiectul: „O femeie ușoară, Lucy Morandi, are o fată, Anuța, pe care o crește îndepărtată la țară. Cum Lucy nu mai e tânără, se vede, într-o zi, asaltată de ceata creditorilor ale căror conturi amantul ei, Sașa Cristoveanu, refuză acum de a le mai plăti. Între timp, îi sosește de la țară fata ei, Anuța. Lucy e grozav de contrariată la început, văzându-se însă în fața tinereței strălucitoare a fetei, se resemnează, gândindu-se că ar putea, cu ajutorul fetei, să-și aranjeze afacerile ei atât de compromise. 

Peste câtăva vreme, Anuța, elegantă acum, ia lecții de franceză și piano. Fire cinstită, Anuța întrezărește toate personagiile ce o înconjoară în casa mamei sale și, cum și-a păstrat sufletul ei curat, se apără aprig de toți. În lipsa vreunui sprijin, își îndreaptă pașii spre Sașa Cristoveanu, a cărui bătrânețe i se pare o garanție de seriozitate. 

Și Cristoveanu e fermecat de tinerețea fetei, dar nu uzează de mijloacele brutale ale celorlalți. Într-o zi, Anuța vine pe neașteptate la Cristoveanu, care e grozav de măgulit, crezând că a fost preferat. 

Însă, repede, Anuța îi spulberă toate iluziile. Ea iubește pe un tânăr învățător din satul unde a trăit înainte și cere acum lui Cristoveanu o protecție părintească. 

Cristoveanu, după o lungă boală, convalescent încărunțit, se hotărăște să facă fericirea Anuței, măritând-o cu acel pe care îl iubește.” (Rep., „Premiera de astă seară. «Anuța» la teatrul Național. De vorbă cu d-na Lucreția Petrescu. Subiectul piesei. – Interpretarea”, în Rampa, VIII, nr. 2420, joi, 19 nov. 1925, p. 4.)

Trecutul, în Revista scriitoarei, 1, nr.-ele 4 și 5, 1927

Pieseta Trecutul pe site-ul BCU Iași:

Trecutul (I)

Trecutul (II)

Ispita. Dramă într-un act, în Revista scriitoarei, 2, nr.-ele 6, 7 și 8-9, 1928

Pieseta Ispita pe site-ul BCU Iași: 

Ispita: dramă într'un act (I)

Ispita: dramă într'un act (II)

Ispita: dramă într'un act (III)

Puiul de lup. Dramă în trei acte, București, 1933 (premieră absolută la Teatrul Național din București în 14 sept. 1931)

Piesa Puiul de lup pe site-ul Biblioteca digitală a Bucureștilor: 

DigiTool - Rezultate - complet (bibmet.ro)

Subiectul: „Într-una din bătăliile cu leșii, vornicul Dragomir îl capturează pe Pan Vlasko, fiul guvernatorului Pocuției. Domnitorul moldovean îi poruncește boierului să-l ia la moșie pe prizonier, să-i îngrijească rănile și să-l țină într-o blândă captivitate. Mândru și răutăcios, pus mereu pe harță cu prevenitoarele sale gazde, tânărul aristocrat se îndrăgostește de fiica vornicului, Păunica. Se serbează logodna – nu fără peripeții, căci fata era iubită de un flăcău din acel sat (pe care, însă, îl respinge, preferându-l pe nobilul oaspete). Totuși, Pan Vlasko amână mereu nunta, visând a se înapoia în țara sa. După o luptă în care oastea regelui Albert fusese învinsă, un grup de polonezi risipiți încearcă să pătrundă în conacul vornicului, care lipsește de acasă. Pan Wlasko le ține partea, renegându-și, trufaș, gazdele. În încăierarea ce se iscă pe câmpia din fața cetățuii, e grav rănit chiar de-ai săi, cărora le păruse un suspect mediator. Readus în conac, se află că el consumase de fapt actul nupțial cu Păunica. Mama fetei și preotul locului îl silesc s-o ia de nevastă în fața legii. Tânărul moare imediat după încheierea scurtei și sumbrei ceremonii.” (Valentin Silvestru, „... piesă uitată. Puiul de lup de Lucreția Petrescu”, în Familia, 12 (112), nr. 2 (126), februarie 1976, p. 12.) 

Joc primejdios. Comedie într-un act, București, 1933 (reprezentată pentru prima oară împreună cu Găgăuță de Al. Mugur și Vedenia de I. Valjan la Teatrul Național din București în 23 ian. 1933); inclusă în Antologia piesei românești într-un act, ediție, studiu introductiv, note bibliografice de Valentin Silvestru, vol. II, Cluj, Editura Dacia, 1980.

Piesa Joc primejdios pe site-ul Biblioteca digitală a Bucureștilor:

DigiTool - Rezultate - complet (bibmet.ro)

Alte scrieri: Dracul, București, 1932; Mărăcini, București, [1937].

Repere bibliografice: Vezi Dicționarul general al literaturii române al Academiei Române. 

Link-uri:

Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane (1900-1937):

Istoria literaturii române contemporane/Evoluția poeziei dramatice - Wikisource