Kovács Ildikó

„O viață întreagă am încercat […] să atenționez adulții că și copilul este om integru. Doar pentru că este mai mic, nu-i lipsește inteligența și nu are o capacitate intelectuală mai redusă, dimpotrivă.” 

Kovács Ildikó a fost o regizoare autodidactă care a profesat pe scena culturală din România între anii 1949 – 2007. Deși a susținut de două ori examenul de admitere la facultăți de profil din țară, nu a fost acceptată¹, așadar până la finalul vieții nu a absolvit studii universitare. 

Cu toate acestea și-a găsit inspirația mai ales din interacțiunile cu dr. Valéria Dienes (discipola lui Henri Bergson) la Cursul de arta dansului pe care l-a urmat la  Școala de Orchestră din Budapesta (1942-1944), și cu Mattis-Teutsch János la Școala Populară de Artă Plastică din Brașov (1946-1948).

În urma vizionării filmului Copiii paradisului în regia lui Marcel Carné, a pus capăt căutării profesiei și a decis că pantomima îi va ghida parcursul artistic. Odată ajunsă la Cluj-Napoca, a susținut examenul de admitere la Institutul de Artă la Secția de Coregrafie. Considera baletul ca fiind artificial așa că, s-a întățișat cu propriile-i creații de dans pe care le-a prezentat desculță. Când a fost întrebată ce vrea să facă în viitor, ea a răspuns simplu: pantomimă. I s-a spus că așa ceva nu există, doar baletul există. Inițial nu a fost admisă nici aici. Perseverentă din fire, a trimis o scrisoare rectorului unde a susținut că „baletul este expirat, pentru că s-a născut într-o epocă în care mișcarea artificială, cu formă fixă a încercat să demonstreze că nu suntem ființe legate de pământ, iar calea adevărată pe care va evolua arta dansului va fi pantomima”². În urma acesteia, a fost admisă, iar în perioada 1948 – 1950 a studiat gimnastică ritmică și dans popular la Secția de Coregrafie a Institutului de Artă din Cluj-Napoca. 

S-a îndrăgostit de teatrul de păpuși văzând un spectacol în parc. Pe vremea aceea, în Cluj exista un singur grup de păpușari format doar din patru persoane. Kovács Ildikó urma să devină a cincea alăturându-se trupei. În stil autodidact, și-a asumat și sarcinile de regizoare, deși nu dispunea de pregătire în domeniu: fantezia, supunerea față de rigorile profesiei și exercițiul au contribuit la formarea ei ca artistă profesionistă. 

Între anii 1949-1955, este artistă păpușar şi regizoare la Teatrul de Păpuși Cluj-Napoca. În anul 1950 s-a înființat oficial teatrul de păpuși la Cluj. Trupa urma să se dezvolte și să se întregească cu două secții, una română și una maghiară. În anul 1951, spunea într-un interviu  că „am susținut examenul de admitere la specializarea regie, desigur nu am fost admisă pe motivul – cred – că eram femeie. […] Așadar, sunt numai regizor autodidact, nu am patalama pentru asta, iar pe acest motiv nici nu sunt lăsată să predau la vreo instituție de învățământ superior.”³

Între anii 1955-1958 este regizoare la Teatrul de Păpuși din Oradea, apoi din 1958 se reîntoarce la Cluj. Kovács Ildikó nu a fost niciodată membră de partid, iar acest lucru nu i-a făcut parcursul profesional ușor. Acesta este și cauza escalei orădene pentru cei trei ani departe de scena clujeană. 

În 1984 este pensionată forțat, dar continuă să lucreze cu teatrele de păpuşi din Baia Mare, Constanța, București, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Tg. Mureș, Budapesta, Pecs, Kecskemet, Debrecen.

La începuturile carierei sale nu existau structuri de pregătire de specialitate pentru actorii mânuitori. În aceste condiții artiștii se organizau în cadre informale pentru a-și crea contexte de profesionalizare, experiment și dezvoltare reciprocă. Kovács Ildikó a fost pioniera și promotoarea mișcării de pantomimă. Ea a înființat grupul Mim 7 - o trupă formată din șapte actori ai Teatrului Puck (printre care Péter János, Balló Zsuzsa și Zoltán, Zsigmond Júlia ș.a.) plus regizoarea.  Trupa Mim 7, deși a avut multiple apariții în spațiul cultural clujean și național și a participat la festivaluri internaționale, a fost considerată „numai” o trupă de amatori. 

Prin proiectele sale regizorale, Kovács Ildikó a conturat pârghii importante pentru o abordare modernă a teatrului de păpuși. Preocuparea ei constantă a fost de actualizare a esteticii, a convenției teatrului de păpuși și a conținutului adaptat publicurilor cărora li se adresa. A fost mereu interesată să producă spectacole de teatru de păpuși atât de spectatorii tineri, cât și pentru cei maturi, ea spunea că „teatrul de păpuși nu e numai pentru copii, a fost pentru copii doar în secolul XX, în restul istoriei lui a fost numai pentru adulți”.⁴

Dintre spectacolele regizate de ea menționez: Doctor fără voie  de Molière (1951), A csuka parancsára / La porunca ştiucii (1952), Visul unei nopţi de vară de Shakespeare (1964), Plum-Plum de José Géal (1966); Micimackó / Winnie-Pooh de A.A. Milne (1968); A haza / Patria de Krystina Milocedzka (1973), Caleidoscop – spectacol de pantomimă al grupului Mim 7, cu actori de la ambele secţii ale Teatrului Puck, Cazul Pinocchio de Dan Hândoreanu după o idee de Carlo Collodi, Daţi-ni-l înapoi pe Pinocchio de Dan Hândoreanu după Carlo Collodi, Văduva Karnyó, Ubu rege de Alfred Jarry (1979).⁵

Din 1990 începe să colaboreze cu Teatrul de Păpuşi „Ciróka” din Kecskemet (Ungaria), unde a influențat estetica teatrului prin metodele sale de predare și producțiile inovative. 

Deși nu dispunea de o pregătire pedagogică de profil, s-a folosit de orice posibilitate pentru a instrui și pregăti generațiile tinere. În anii 1994, 1995, 1997 și 1998 a organizat și a condus Atelier 35 - o scoală de vară cu predare în trei limbi (română, maghiară și germană) destinată tinerilor artiști amatori sau profesioniști, cu vârsta cuprinsă între 16-35 de ani, dornici să învețe despre tainele pantomimei. 

În decursul carierei a regizat în 11 teatre din țară și patru teatre din Ungaria, ultimul spectacol fiind pus pe scenă  Drăcușorii puși pe fugă / Az ördögűző jó barátok (2007) cu eforturi susținute, fiindcă era deja bolnavă.

Statutul de femeie divorțată a constrâns-o să își crească singură fiica, căreia consideră că i-a fost și mamă, și tată, și educator. 

Cu toate că a fost o regizoare inovatoare care s-a bazat în munca ei pe experimente scenice, ceea ce a dus la dezvoltarea scenei teatrului de păpuși și a actorilor mânuitori din România, și se află printre cei mai importanți creatori de teatru de animație din țară, apelativul „numai” a devenit un laitmotiv pentru ea cu sensuri extrem de profunde: „numai regizor autodidact”, „numai teatru de păpuși”, ,„numai pentru copii”, „numai femeie”. Au fost asocieri care au urmărit-o pe toată durata carierei artistice.

Note de subsol

1.  Înainte de 1989, în România existau numai două institute de învățământ superior teatral IATC București și IT Tg. Mures. Candidații dădeau admitere ani la rand și concurau câte 10-15 pe un loc.

2.   Szebeni Zsuzsa, Kovács Ildikó, regizor de teatru de păpuși, Cluj-Napoca, Asociația Puppet Media, 2018,  p. 84

3.  Szebeni Zsuzsa, Op. cit., p. 85 

4.  Szebeni Zsuzsa, Op.cit., p. 98.

5.  Cristian Pepino, Dicționarul teatrului de păpuși, marionete și animație din România, Editura Ghepardul, 1999, pp. 92-93