Mária Bisztrai

Mária Bisztrai: profesionalism în teatrul maghiar, între privilegii și interdicții

Mária Bisztrai (Cluj, 25 mai 1923 – Cluj, 6 decembrie 2020) a fost o actriță și directoare de teatru maghiară din România, fiica actriței Kabdebó Jozefin (Duci) (1898–1974) și a lui Petru Groza (1884–1958), prim-ministru și președinte al Consiliului de Stat al României (1952–1958). Mama sa a jucat între anii 1921–1923 ca primadonă de operetă la Teatrul Maghiar din Cluj, condus de Jenő Janovics. După nașterea fiicei sale, și-a întrerupt cariera artistică. Bunicul matern a fost prefect de județ în Timiș, proprietar funciar de origine armeană-maghiară, iar bunicul patern – preot ortodox român. Despre povestea de dragoste interzisă și de durată dintre părinții săi, care a supraviețuit chiar și morții, însăși actrița a relatat într-un mod captivant (Dehel Gábor, Bisztrai Mária. Beszélgetőkönyv [Carte de convorbiri] Korunk,  Komp-Press, Cluj, 2011. p. 21–44). A fost soția actorului și regizorului Horváth Béla (1927–1981), alături de care a format un cuplu încă din anii de studenție.

Studiile liceale le-a urmat la Cluj, iar în 1946 a obținut o diplomă pentru serviciul diplomatic la Zurich. Cu toate acestea, a fost mai puțin atrasă de o carieră politică decât de una artistică. Încă de la vârsta de trei ani, a asistat cu regularitate la spectacolele de la Teatrul Maghiar din Cluj împreună cu mama sa. În 1951 a absolvit secția de actorie a Institutului Maghiar de Arte din Cluj, înființat în 1948, în trei ani în loc de patru. La Institutul de Arte a avut ocazia să învețe de la personalități marcante ale teatrului maghiar din Transilvania, precum actrița Lili Poór, văduva lui Jenő Janovics, actrița Nóra Tessitori, regizorul Lajos Kőmíves Nagy, dramaturgul Lajos Szabó, actori de marcă ai teatrului din Târgu Mureș ca Ernő Szabó, Ferenc Delly și regizorul Miklós Tompa. György Harag, printre alții, a studiat actoria și regia în același timp la Institut. Încă din primul an de carieră a interpretat trei roluri importante: Zița (O noapte furtunoasă), Elmira (Tartuffe) și Tünde (Csongor și Tünde). 

În 1954, a jucat rolul Izidorei împreună cu Lili Poór (Gertrudis), actrița tragică de talie princiară în Bánk bán (în 1971 a avut prilejul  să joace și Bisztrai rolul lui Gertrudis în regia lui Miklós Tompa). Marele succes al anului 1954 a fost Roxanne în Cyrano de Bergerac în regia lui Lajos Kőmíves Nagy. Tatăl său, președintele de atunci al Republicii, Petru Groza, a venit la spectacol în iunie 1954. 

La vârsta de 35 de ani, în 1958, a jucat ca artist invitat rolul savantei doamna Dinescu, Bunica, în spectacolul de deschidere a stagiunii cu Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu la Teatrul Secuiesc din Târgu Mureș, în regia lui Moni Ghelerter

Spectacolul Trei surori a lui Cehov a însoțit-o de-a lungul întregii sale cariere. Prima dată a interpretat-o pe Irina (1951), a doua oară pe Natașa (1955) în producția lui Lajos Nagy Kőmíves, și apoi pe Mașa în producția lui Vlad Mugur (1970).

În contextul ideologiei comuniste emancipatoare de după 1965, „comandamentul suprem” a ordonat o campanie la nivel național pentru a numi mai multe femei în fruntea instituțiilor.  Datorită acestei directive naționale a fost numită brusc directoare la 22 martie 1969. A condus Teatrul Maghiar de Stat din Cluj până la pensionarea sa în 1985. Înainte de a fi directoare, juca trei sau patru roluri pe stagiune, însă în timpul mandatului său de director numai unul singur. Conform viziunii ei de director, Mária Bisztrai a urmărit o politică de programare atentă la gusturile eterogene ale spectatorilor fideli și abonaților; pe lângă producțiile de fidelizare a publicului, a considerat important să invite regizori, scenografi și artiști din elita teatrului românesc și a celui din Ungaria. În cea de-a doua stagiune a directoratului său, și-a dus compania la București pentru cinci spectacole în 1971.

Bisztrai a reușit, de asemenea, să-l convingă pe György Harag să se alăture în 1973 Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, care era considerat pe atunci un oraș închis. Pe lângă András Sütő, György Méhes și Géza Páskándi, sub conducerea sa, Bisztrai a reușit să lanseze mai mulți dramaturgi maghiari din România și a urmărit o politică de programare echilibrată, în ciuda constrângerilor vremii. Piese clasice, piese de teatru ale autorilor maghiari și români, cu concesii la dramele ideologice obligatorii. Sub conducerea sa, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj a susținut aproximativ 210-220 de spectacole pe stagiune, dintre care o cincime în mediul rural, mai ales în zonele locuite de maghiari, dar și în deplasări la București, vizitând numeroase localități din Maramureș până pe Valea Jiului. În 1981, de exemplu, au fost emise 7.000 de abonamente, cu o medie de șapte premiere pe stagiune, dar așa-numitul program repertorial făcea ca aproximativ 25 de piese să fie "rotite". Ținta acestui repertoriu îl plasează undeva la granița imaginară dintre teatrul popular și teatrul de artă. Sub conducerea ei, instituția și-a  asumat și o misiune de educație culturală pe scena literară, așa-numita scenă de lectură, dedicând trei stagiuni, între 1978 și 1981, pentru spectacole lectură cu paisprezece drame clasice grecești.

În februarie 1985, după ce i s-a spus de către cercurile oficiale că nu mai poate propune pentru repertoriu piese de autori maghiari, a decis să-și ceară pensionarea.