Rózsi Beck

Actriță în dublu minoritate: Rózsi Beck redevine vizibilă

Rózsi Beck (Szatmár / Satu-Mare, 5 august 1888 – Auschwitz, 1944?) s-a născut din căsătoria lui Beck Sámuel, geamgiu, și Lőwi Juszti. În iunie 1911 a susținut examenul de admitere la Asociația Națională a Actorilor din Ungaria (Országos Színészegyesület) la Budapesta, în fața unei comisii în care se afla și Jenő Janovics (pe atunci director al Teatrului Național Maghiar din Cluj). Președintele comisiei a fost Mór Ditrói, fost director al teatrului din Cluj. În acel moment, Rózsi Beck a fost trimisă la doi ani de practică. După ce a activat ca actriță-stagiară în diverse trupe – de pildă, la Károly Polgár la Pozsony/Pressburg (1912) – în mai 1913, printr-o hotărâre a comisiei, a fost admisă ca membră a Asociației Actorilor, fără obligativitatea unui nou examen. Astfel, cariera sa profesionistă pe scenă a început în iunie 1913, în trupa lui Béla Radó, la Pozsony. Între 1914–1916 a jucat în trupa lui József Nádassy, între 1916–1918 la Kálmán Balla, iar din toamna lui 1918 a devenit membră a trupei lui László Neményi, activând în diverse orașe din Ungaria. 

Începând cu stagiunea 1920–1921, Rózsi Beck a trebuit să își găsească locul în noul context al teatrului maghiar aflat în situație minoritară în România, în calitate de actriță maghiară de origine evreiască. Între 1920–1923, reprezentarea profesională și supravegherea teatrului maghiar din România a fost asigurată de Asociația Actorilor Maghiari din Transilvania și Banat (Erdélyi és Bánáti Magyar Színészek Szövetsége), până când aceasta a fost forțată să se contopească cu Sindicatul Actorilor din România (fuziune oficializată în aprilie 1924). Până atunci organizația a jucat un rol esențial în problema concesiunilor teatrale, negociind direct și corespondând cu Ministerul Cultelor și al Artelor, precum și cu Direcția Generală a Teatrelor și Operelor Române privind diverse chestiuni administrative. (Președintele asociației a fost mai întâi Leó Leövey – din 22 septembrie 1920 – iar din 29 iunie 1921, Jenő Janovics.)

Până în 1926, anul adoptării primei legi generale privind teatrul din România Mare, au rămas în vigoare legile teatrale din Vechiul Regat. Integrarea funcționării teatrelor minoritare în noul cadru politico-național a constituit o noutate. În acea perioadă, nu doar teatrul maghiar, ci și teatrul de limbă germană și teatrul evreiesc (în limba idiș) erau supuse deciziilor schimbătoare ale ministerelor și miniștrilor, primarilor locali, poliției politice și Siguranței, decizii adesea contradictorii, marcate de regimuri de cenzură și de întârzieri sistematice în eliberarea concesiunilor (acordate de multe ori chiar la începutul stagiunii). Posibilitățile de angajare în trupele private erau reduse din cauza numărului mai mic de companii teatrale maghiare și a condițiilor legale restrictive, care le impuneau taxe mai mari și le lăsau adesea fără spații de joc stabile.

Expoziția urmărește activitatea teatrală a lui Rózsi Beck începând cu anii 1920, deja în România, reconstituită pe baza materialelor de dicționar, a presei, a documentelor de arhivă și a altor izvoare contemporane. Pe baza acestor surse se poate stabili că Rózsi Beck a fost membră cu contract a următoarelor trupe maghiare între 1920 și 1940: În stagiunea 1920–1921 la trupa lui Imre Kovács, în 1921–1922 la trupa lui Imre Fehér, în 1922–1923 la trupa lui József Szabadkay, în 1923–1924 la trupa lui László Gróf. Între anii 1924–1925 și 1925–1926 nu a avut contract permanent, dar a participat ocazional la reprezentațiile unor trupe. În stagiunile 1926–1927 și 1927–1928 nu figurează cu angajamente, iar în 1928 a fost radiată din Asociația Actorilor din Ungaria (Magyarországi Színészegyesület). În 1929–1930 a jucat din nou la trupa lui Imre Fehér, în 1930–1931 la cea a lui Jenő Gáspár, în 1931–1932 la trupa lui Miklós Hevessy, iar între 1932–1933 și 1936–1937 a fost membră constantă a trupei lui Károly Jódy. Cel mai probabil, și în stagiunile 1938–1939 și 1939–1940 a continuat să joace în trupa lui Károly Jódy.

A documenta urmele unei actrițe care nu a avut o carieră de prim-plan constituie o provocare multiplă. În același timp, expoziția invită la o reflecție empatică asupra condiției fragile a actriței Rózsi Beck – asupra șanselor imprevizibile de angajare, a precarității profesionale și existențiale care au marcat traiectoria multor artiști maghiari de origine evreiască din perioada interbelică. Lipsa urmelor materiale – documente, fotografii, mărturii – devine ea însăși un semn grăitor al absenței, dar și al posibilității redescoperirii. Expoziția propune, astfel, nu doar o reconstituire istorică, ci și o formă de recuperare afectivă, readucând în atenție fragmentele unei vieți teatrale pe cât de vulnerabile, pe atât de semnificative în istoriografia teatrală. Rózsi Beck nu are nici un chip bine fixat în memoria teatrală, nici un loc clar conturat în istoriografia teatrului maghiar. Din perspectiva tipologiilor scenice, la tinerețe a fost distribuită ca eroină dramatică, iar în anii 1930 a interpretat roluri materne („anyaszínésznő”), comice și personaje de caracter de plan secund.

Pentru comunitatea evreiască din nordul Transilvaniei, crescută în limba și cultura maghiară, revenirea administrației maghiare în toamna anului 1940 a însemnat o încercare majoră. Din această perioadă dispunem doar de date fragmentare despre Rózsi Beck. În 1941 joacă la Huedin în trupa lui Károly Zilahy. Conform unor surse, din vara aceluiași an până în primăvara anului 1944 a fost actriță la Teatrul Evreiesc din Cluj. Afișele păstrate din anii 1943–1944 documentează activitatea ei scenică la Cluj. Potrivit unor mărturii, a pierit în timpul deportărilor; alte surse indică Auschwitz drept loc al dispariției sale.